Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. (Matei 24:14)

Wednesday, May 23, 2012

Insulele Canare ( partea a III-a )


Parque Nacional de Las Canadas Del Teide

           După două săptămâni petrecute în partea sudică, unde e mai cald și arid, trecem creasta muntoasă de animal preistoric ce împarte median insula. Avem impresia că am pășit pe alt continent. În nord, adică la doar câțiva km distanță, stau îngrămădiți parcă toți norii și ploaia care ne-au evitat până acum.

Aș numi Tenerife insula celor trei “M” – Mare, Munte, Marte. Deși este relativ mică, putând fi străbătută într-o oră de la un capăt la celălalt, am descoperit aici trei microclimate complet diferite. Ocean de jur împrejur, cu palmieri și nisip, iar la o altitudine mai mare păduri de conifere ( ceva pini cam ciufuliți dar totuși maiestuoși). Dar de ce Marte? În centru, la o altitudine de peste 2000 m se află parcul național Las Canadas Del Teide, cu vârful său dominant ajungând la 3718 m. Aici peisajul este de-a dreptul marțian: steril și roșiatic, dar spectaculos. Vârful ( Pico del Teide ) este de fapt un vulcan ce pare un uriaș adormit, dar care se trezește cam o dată la o sută de ani. Cum timpul se somn a expirat, suntem puțin îngrijorați.

MARE
MUNTE
MARTE

Trecând însă prin peisajul marțian, ne trec prin minte eforturile oamenilor de a găsi viață pe alte planete. Dacă și în unele locuri de pe Pământ ( planeta cea mai favorizată din punctul de vedere al mărimii și poziției ei în galaxie și în sistemul nostru solar ) găsim zone unde viața abia că supraviețuiește, atunci cu cât mai greu pe o planetă unde tot peisajul este așa, ba chiar mult mai ostil.
Experiența pe această insulă ne-a făcut să apreciem mai mult miracolul vieții și creația în sine. Cu siguranță planeta noastră e un juvaier extraordinar în spațiu, o locuință minunată, concepută și pregătită pentru noi de iubitorul nostru Părinte, Iehova Dumnezeu!

 în luptă cu vulcanul - ( Tajinaste rojo - Echium wildpretii )- o plantă spectaculoasă ce crește doar aici pe Teide și în Micronezia. 

Pico del Teide

Cărăușul nostru fidel, Aveo

Nori la pândă în partea nordică

Păduri specifice acoperite cu mușchi datorită umidității ridicate din nord 
  
Va urma....






Sunday, May 20, 2012

Insulele Canare - partea a II-a

17 MaiShopping

După maratonul din lucrare de ieri, am zis că ne prinde bine o zi de pauză. Așa că plănuim o plimbare prin magazine. Dar credeți că se poate fără predicare? Într-un mall din San Eugenio ne oprim la un stand să vedem o demonstrație de carioci cu efecte speciale.

Vânzătorul: - Where do you come from?
Noi: - Romania.
Vânzătorul: - Ok. Și eu.

După care urmează cam o jumătate de oră de frumoasă discuție. Mihai ( căci așa îl cheamă ) vine din Târgu-Jiu și e pe insulă de peste un an. I-am povestit de mesajul nostru, ne-am împrietenit repede și am făcut schimb de mail-uri și de numere de telefon. Urmează să ținem legătura.
  
18 MaiLas Teresitas

Una din cele mai populare și spectaculoase plaje din Tenerife. Creată artificial cu nisip adus din Sahara și protejat de maree și furtuni cu niște bariere de rocă vulcanică, această plajă din apropierea capitalei oferă o perspectivă unică. Apa limpede, ampriza lată, nisipul fin și palmierii ce o bordează fac din aceasta una din principalele atracții ale insulei. Pe fundal se citește un orășel colorat desprins parcă de pe coasta Amalficană, construit gen acropole, pe stâncă și cu vedere la mare. Normal că ego-ul lui Andrei tresaltă puțin la auzirea numelui acestui frumos orășel – San Andres.



Panoramica - Playa Las Teresitas

San Andres

            În drum spre plajă dăm însă curs tentației de a ne opri să admirăm și Opera din Santa Cruz, creația celebrului arhitect Santiago Calatrava..



            Iar ca meniul să fie complet, după-amiază, înainte de Școala Teocratică suntem invitați de Lorena și Miguel în apartamentul lor la o poveste asortată cu niște răsfeți culinare. J

cu familia Gonzales
 19-20 MaiÎntrunire și predicare ( fără plajă)


Sala Regatului din Taco - Santa Cruz de Tenerife

cu Tomas Martin in predicare



P.S: Am mai afisat ceva poze si pe pagina anterioara.

Va urma....

Monday, May 14, 2012

Insulele Canare ( Tenerife ) - partea I



Prolog:

(Psalmul 133:1) Iată ce bine şi ce plăcut este ca fraţii să locuiască împreună în unitate!

Încă de când am pus piciorul pe teritoriu canarian am simțit adevărul cuvintelor psalmistului. Fratele Tomas ( un frate cu inimă foarte mare ) ne aștepta în aeroport cu un zâmbet larg și o îmbrățișare pe măsură. Parcă-l cunoaștem de când lumea, deși e prima dată când ne vedem și auzim. Nu încetăm să ne minunăm de naturalețea și intensitatea relațiilor de prietenie a martorilor de pretutindeni.
Relaţiile dintre cei care colaborează în serviciul lui Dumnezeu sunt mult mai puternice decât relaţiile obișnuite dintre alţi oameni, care doar îşi petrec timpul împreună. Congregaţia creştină a fost întemeiată nu pentru ca oamenii să aibă unde să-şi petreacă împreună timpul liber, ci pentru a-l onora pe Iehova şi a îndeplini o amplă activitate: predicarea veştii bune, facerea de discipoli şi zidirea membrilor congregaţiei (Rom. 1:11, 12; 1 Tes. 5:11; Evr. 10:24, 25). 
Oriunde pe glob fenomenul e similar. Oameni de culori, naționalități și culturi diferite, legați prin funiile nevăzute ale închinării la Iehova.
Pe insulă există o grupă formată din 12 vestitori spanioli care au învățat limba română pentru a le duce mesajul biblic românilor de aici. Nu le este deloc ușor. Ei locuiesc în nord-est, în jurul capitalei, iar românii majoritar în partea opusă a insulei, în zona mai caldă și turistică. Asta înseamnă că de fiecare dată trebuie să parcurgă aproximativ 70 km dus, 70 km întors. Dar bucuria și binecuvântările sunt pe măsură. La comemorarea de anul acesta au fost prezente 48 de persoane. Având în vedere că cei 12 vestitori conduc toate întrunirile, au teme în fiecare săptămână. Zelul și atitudinea lor sunt debordante. Ca dovadă aproape toți sunt pionieri regulari, iar bărbații numiți ( 5 bătrâni de congregație și un slujitor auxiliar ).
Anticipăm că experiențele pe care le vom avea aici vor fi din cele mai frumoase.

08 MaiAterizarea și cazarea

Aterizăm în aeroportul Tenerife Norte Los Rodeos din capitala Santa Cruz. Deși transportul în comun funcționează bine pe toată insula ( din cele auzite), am preferat să închiriem o mașină pentru a avea mobilitatea necesară scopului pentru care am venit. Drumul până-n Adeje, localitatea unde suntem cazați s-a făcut cu ușurință. Autostrăzile lor sunt foarte bine întreținute și străbat întreaga insulă. Inițial am vrut să stăm la hotel sau să închiriem un apartament ( 350-500 euro/lună), dar frații din congregație ne-au făcut cadou cazarea - un apartament spațios, luminos și cu vedere la ocean.

Panoramica de pe terasa apartamentului nostru
09 Mai - Dimineață la plajă, după-masă-n predicare


Având în vedere că românii muncesc peste zi, avem de gând ca diminețile să le folosim pentru explorarea insulei și plajelor. Astăzi încercăm Playa del Duque ( Plaja Ducelui ), recomandată pentru nisipul destul de alb și fin. O plajă frumoasă. Gustăm atmosfera de vacanță cu toate simțurile. În timp ce razele soarelui ne mângâie pielea, ochii se delectează cu peisajul, iar nările de briza și mirosul oceanului. După șase luni de iarnă românească plină de nămeți și frig, în sfârșit calor. Totuși grijă. Nu am vrut să abuzăm de ziua însorită și să ne ardem, așa că am plecat din timp.
Ne aștepta o după-amiază de predicare. La ora 17.30, Tomas cu soția lui Yolanda au sosit la noi înarmați cu publicații în limba română și pornim. Românii sunt majoritatea foarte harnici și în concluzie greu de găsit. După două ore de vizitare a mai multor adrese încă nici o discuție. Așa că Tomas mă duce într-o zonă din Los Cristianos ( cam periculoasă, spune el ) unde locuiesc mai mulți români. De data aceasta eforturile ne sunt răsplătite.
Un tânăr pe nume Toni din Snagov în vârstă de 20 de ani este foarte receptiv. E bucuros că cineva îl abordează în limba sa maternă, așa că părăsește meciul de fotbal pe care-l urmărea și se încinge la vorbă.
E încântat de perspectiva unui guvern ce nu poate fi corupt ( Daniel 2:44) , dar și de perspectiva de a trăi veșnic ( Ioan 17:3). Chiar și-a ales pentru vizita ulterioară primul capitol de studiu : “Care este adevărul despre Dumnezeu”.
Între timp Monica a ieșit cu Yolanda la o fermă de bananieri. Acolo o familie de români din Drobeta Turnu Severin studiază de ceva timp cu sora noastră. Ca răsplată, la sfârșit s-au ales și cu un braț de banane proaspăt culese. specia platan canaria cu o aromă deosebită.


11 MaiZi de relaxare

            
            Zi de vacanță. Având în vedere că nu e zi de lucrare, alegem Playa de Troya pentru bălăceală. Aici nisipul e canarian, vulcanic, de culoare neagră și foarte fin. Apa e chiar mai transparentă decât cea a ducelui. Cu o zi înainte încercasem o plajă apropiată, Playa del Bobo, dar care lăsa puțin de dorit.

Urbanism canariot




12 mai  - Plaja Abama și conferința publică



            Una din cele mai fericite alegeri. O plajă gen Mallorca, un golfuleț amenajat cu nisip alb și fin adus din Africa. Apa caldă, liniște și relaxare. În imediata vecinătate se găsește Hotelul Abama, proiectat de celebrul arhitect Melvin Villaroel. Acesta e o combinație fericită cu influențe orientale, nord africane și mediteraneene, dezvoltat într-un partiu organic și plin de vegetație. Constrastează mult cu majoritatea hotelurilor de acum câteva decenii, care afișează o compartimentare mai mult sau mai puțin reușită, multiplicată apoi pe verticală în funcție de bugetul investitorului. În cazul hotelului Abama, silueta arhitecturală și bogăția forelor denotă din plin pasiunea și imaginația arhitectului. Cu siguranță un spectacol ocular.

Abama Resort


            Seara parcurgem cei 70 de km până la congregația Taco din Santa Cruz, loc unde se întrunește grupul de limba română. La conferință au fost prezenți și opt români, dintre care patru pentru prima dată.

Sala Regatului din Taco

13 Mai - Lucrare de predicare în Adeje

Eu am ieșit cu Adan (frate local) și Daniel ( frate român venit în vizită din peninsulă), iar Monica împreună cu Tais, Sarai și Yolanda. Cea din urmă este o pionieră de aproximativ 14 ani, foarte zeloasă și caldă în lucrarea de predicare. Doar când o văd oamenii se și luminează la față. Românii o apreciază mult pentru că se străduiește să învețe limba română. O femeie din Bistrița chiar a exclamat: De ce învață oamenii aceștia limba română? La ce le-ar putea folosi?” Ulterior sunt impresionați de motivul pentru care o fac și chiar accceptă reviste sau discuții pe marginea Bibliei. Au fost bine primite și de o patroană de magazin alimentar din Bucuresti iar apoi de o familie de etnie romă din Alexandria.

Plantatii de bananieri protejate de soare
Eu am întâlnit doi români din Olt veniți aici de șapte ani. Foarte amabili, după discuție ne-au dat numerele de telefon ca să-i mai căutăm duminica viitoare pentru a începe un studiu biblic. 
La sfârșit am luat masa împreună la un restaurant bucurându-ne de o specialitate locală numită garbanzas, un fel de iahnie dar nu cu fasole ci cu năut, foarte bună și hănitoare. Așa am avut timp să ne cunoaștem mai bine cu unii frați locali.


14 MaiPlaya del Camison și Playa de las Vistas

Străjuite de alei cu palmieri aceste două plaje superbe merită mai mult decât o simplă vizită. Sunt situate în  Las Americas, o zonă intens turistică și frumos amenajată. Pavate cu nisip negru sunt inchise în două golfuri artificiale ce le fersec de curenți puternici și valuri mari. Concluzia este că apa e foarte calmă și limpede, ca într-un bazin uriaș. Nu degeaba au obținut steagul albastru, simbol ce etichetează cele mai sigure plaje din lume. La doar câțiva metri însă, în afara golfurilor, valurile sunt deliciul pasionaților de surf. Șansa este că am prins o zi mai înnorată, fapt pentru care am putut sta mai mult fără să ne ardem, deși atmosfera a fost suficient de caldă.


15 MaiPlaya El Medano

            De dimineață pornim spre plaja Las Galletas. Aceasta nu s-a dovedit prea primitoare, atât datorită unei ceți dense dinspre ocean, dar și a slabei ei îngrijiri. Ne continuăm drumul spre Costa del Silencio. Acolo, paradoxal numelui ei, găsim o gălăgie de nedescris din cauza unor muncitori ce spărgeau niște betoane. Nicio problemă. N-am rămas fără alternative. Ceva mai încolo, cam la 15 km, este localitatea El Medano, de asemenea cu o plajă celebră. Frumoasă într-adevăr, dar fără refugii umbroase. Trecând pe un doc pescăresc, de unde se lansau la apă și practicanții de surf, ne ajunge la urechi un cuvânt românesc. Așa dăm de o familie foarte simpatică din Constanța, veniți pe insulă de trei ani și localizați în San Isidro. Tocmai petreceau o zi liberă la pescuit ca familie. Am fost plăcut surprinși de faptul că au necesități spirituale, că apreciază viața simplă și lucrurile cu adevărat importante, cum ar fi o căsnicie fericită. Le-am vorbit de scopul sosirii noastre pe insulă, ne-au dat numărul de telefon și a rămas să ne reîntâlnim cu ei sâmbătă. Le-am făcut și invitația de a participa la conferința biblică ce o voi prezenta săptămâna aceasta.
Simpatic animal de companie ce iesea dintr-un restaurant

Docul din El Medano
După ceva bălăceală și gustarea unui barraquito, o specialitate foarte gustoasă și colorată de cafea canariotă pornim spre casă deoarece după-amiază suntem programați în lucrare.
...un barraquito
... doi barraquito
16 MaiPlaya Los Gigantes și 9 ore de predicare

            De bună dimineață pornim spre plaja Los Gigantes, una dintre atracțiile importante din Tenerife. Specificul e creat de muntele care străjuiește marea, iar la baza lui se găsește o plajă intimă și neaglomerată, cu o apă foarte curată. Este un loc bun de snorkeling, și deși flora marină e săracă, peștii multicolori și destul de numeroși au compensat efortul.
            L-am luat cu noi și pe Filip, un bărbat din teritoriu care studiază și apreciază adevărul Biblic. Ne-a plăcut compania lui, mai ales că avea întrebări foarte profunde de genul: Cine va învia? Care este diferența dintre spirit și suflet? etc...
cu Filip si sacul lui de box
cu Filip in Los Gigantes  
               După amiază am ieșit în predicare cu Miguel și Lorena, un cuplu de pionieri zeloși. O vizită la un grup de români din Iași foarte inteligenți ne-a atras în mod special atenția. Au sărit pe noi cu o mulțime de întrebări, de la dinozauri până la evoluție, implicându-ne într-o discuție foarte incitantă despre profeții biblice și date istorice. Unii s-au arătat chiar interesați să participe la conferința biblică de săptămâna aceasta.
            Și da, am revenit și la Toni, tânărul de săptămâna trecută interesat de primul capitol. S-a parcurs jumătate din el și urmează să ne mai întâlnim.

Los Gigantes
Suntem rupti. Mergem sa ne culcam...