Insulele Canare ( partea a VI-a )

Gran Canaria

Arhipelagul canariot e format din … ghiciți? Insule.

A doua ca mărime și importanță după Tenerife e Gran Canaria. Auzind că și acolo sunt români destul de mulți, ne suim cu fidelul nostru Aveo ( care a făcut deja 3500 km cu noi în spate) pe ferry boat și ... “vânt la pupa”. Acolo ne așteaptă o soră româncă extraordinară. Raluca ( pentru că acesta e numele ei ) e botezată de doi ani după doar șase luni de studiu în spaniolă. Așa devine prima și singura martoră româncă, dar și pionieră din Gran Canaria. Însă cu zelul ei, face cât zece. Încercăm și noi puțin teritoriul românesc de acolo, ba chiar ne întâlnim cu niște frați canarioți ce au început de curând să ne învețe limba ... știți deja de ce. Se pare că ar dori să înființeze o grupă română în viitorul apropiat.

Cu Raluca, o pionieră foarte zeloasă

Sora Lisa ( o creștină unsă din Norvegia ) ne-a cedat pentru două nopți frumosul ei apartament

Vedere panoramică de pe terasa apartamenului Lisei

Cum timpul nostru în insula Gran Canaria a fost destul de limitat ( doar două zile ), ne-am grăbit s-o și vizităm. Sincer nu ne-a prea impresionat. Tot cald, însă mult mai arid. În plus spiritul insulei e complet diferit. Parcă Tenerife și Gran Canaria ar fi două continente. Dacă tenerifeanul e un soi de ardelean domol, care nu se stresează și conduce prudent, politicos, neștiind ce e acela claxon, gran-canariotul e exact opusul. Stres, nervi și decibeli peste tot. Oceanul în schimb, relativ similar, dar cu plaje ceva mai slab amenajate și întreținute. Traseele prin munți însă ne-au fermecat, acestea oferind de-a lungul nesfârșitelor serpentine săpate-n stâncă panorame ce-ți taie respirația. Însă cel mai mare atu în fața tenerifenilor ni s-a părut capitala lor – Las Palmas. Deși urbanismul de aici nu e deloc ținut în frâu, totuși, tocmai din dezordinea planimetrică și cromatică a rezultat o siluetă cu personalitate jucăușă ce nu poate să te lase indiferent.